În 1513, spaniolii în căutarea EL Dorado au pătruns adânc în interiorul continentului, sub comanda lui Juan Ponce de León şi au numit întregul teritoriu descoperit Florida. După aceea au ocupat Noul Mexic. În nord au debarcat francezii, şi după fondarea în anul 1608 a oraşului Quebec, au luat în stăpânire teritoriile Marilor Lacuri şi au început să înainteze de-a lungul fluviului Mississippi către sud, până în Louisiana; olandezii şi-au început expansiunea de la gurile râului Hudson şi în 1614 au fondat Noul Amsterdam, suedezii au ocupat ieşirea râului Delaware. Cele mai multe colonii au fost ocupate de englezi. În anul 1607 o expediţie în căutare de aur trimisă de Virginia Company a fondat o colonie numită Jamestown.

În secolul XVII nordul era populat de orăşeni (de obicei credincioşi ai unor diferite secte ) care ajutau la dezvoltare a comerţului şi industriei, în sud era preponderentă nobilimea engleză stăpânind mari ferme, utilizând sclavi negri. În lupta împotriva francezilor şi a indienilor a apărut sentimentul de unitate comunitară.

În timpul războiului de şapte ani 1756 - 1763 a fost cucerită Canada, care până atunci se găsea în posesiunea francezilor.

În această perioadă dezvoltarea culturii nu era prea vizibilă, viaţa culturală se reducea la vizionarea trupelor de circ şi actori ambulante, şi a muzicanţilor-călători, totuşi se observa dezvoltare a centrelor şcolare, în special a ştiinţelor naturale şi tehnice. În anul 1743 a luat naştere în Philadelphia Societatea Americană Filozofică; în 1636 a fost fondată universitatea din Hardvard în Cambridge, în anul 1696 William and Mary College în Williamsburg, în 1701 universitatea Yale în New Haven, în 1746 College of New Jersey în Princeton, în 1754 Kings College - care în viitor va deveni Universitatea Columbia din New York.

După războiul cu francezii, între colonii şi metropolă a apărut o neînţelegere referitoare la dreptul de aplicare a taxelor. Agricultura care funcţiona în sistemul sclavagist şi industria care se dezvolta repede aduceau venituri mari. în anul 1765 parlamentul englez a adoptat legea peceţii (taxa pentru fiecare cerere guvernamentală oficială), iar după acea a introdus taxa pentru ceai (ca protest americanii costumaţi în indieni au aruncat în mare 342 de lăzi de ceai în portul din Boston (1773)).

Congresul delegaţiilor din toate coloniile, organizat din iniţiativa lui Benjamin Franklin în anul 1774 în Philadelphia a adoptat declaraţia drepturilor americanilor, l-a proclamat comandant suprem pe George Washington şi a hotărât mobilizarea. Aceasta a dus la luptele de la Lexincord şi Concord în anul 1775 care s-au transformat în războiul de independenţă. În acest război s-au evidenţiat Thomas Jefferson, Benjamin Franklin, John Adams, James Monroe, Tadeusz Kościuszko, Kazimierz Pułaski, Marie Joseph La Fayette.

La 4 iulie 1776 a fost proclamată independenţa (Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite a coloniilor engleze din America). În 1781 la Yorktown în Virginia, armata engleză a fost înfrântă definitiv. Ca urmare a acestui fapt, în 1783 a fost încheiat tratatul de la Versailles, în baza căruia americanii şi-au câştigat independenţa, iar frontiera vestică a fost stabilită pe râul Missisippi. Primul preşedinte a fost ales George Washington. La început noul stat a avut multe probleme financiare şi politice. Se ducea o luptă între două tabere: Federalişti (mai târziu numiţi Democraţi) care doreau o centralizare a puterii şi Anti - federalişti (care mai târziu s-au transformat în Republicani) care la rândul lor doreau menţinerea independenţei anumitor state. A doua problemă o constituia sclavajul: în nord americanii de culoare erau oameni liberi, iar în sud erau sclavi. Din cauza acestor divergenţe, de abia în 1787 a fost adoptată constituţia.

În ciuda acestor probleme Statele Unite s-au extins. în anul 1803 Thomas Jefferson a cumpărat de la francezi teritoriul Louisianei, iar în 1821 James Monroe a cumpărat Florida de la spanioli.

În anul 1823 preşedintele James Monroe a definit cunoscuta doctrină referitoare la politica exterioară a S. U. A. Această doctrină considera continentul american ca nepermis să fie colonizat din partea statelor europene şi concomitent garant a că S. U. A. nu se vor amesteca în treburile oricăruia dintre statele europene. În anul 1845 a fost anexat Texasul, iar în anul 1846 Oregon a intrat în componenţa Marii Britanii. În anii 1846 - 1848, după înfrângerea Mexicului au fost cucerite California şi Noul Mexic. Concomitent a avut loc expansiune a către vest - datorită imigranţilor din Irlanda şi Germania. Consecinţa acestora a fost exterminarea populaţiei indiene, ale cărei resturi au fost plasate în rezervaţii.

În această perioadă s-au întărit diferenţierile dintre Nord şi Sud, care nu se putea pune de acord referitor la problema sclavagismului. Alegerea lui Abraham Lincoln ca preşedinte în anul 1860, oponent al sclavagismului, a cauzat ieşirea din Uniune a celor 11 state din sud (sub conducerea Carolinei) în timp ce 24 de state au rămas loiale capitalei Washington. A început războiul civil, numit şi războiul american, care a durat din 1861 până în 1865. Statele din sud (confederaţii) sub comanda generalului Robert Lee, au fost înfrânte de armata statelor din nord (yankei), comandaţi de generalul Ulysses Grant; războiul s-a sfârşit după lupta de la Appomattox, în care s-au pierdut peste 600 de mii de suflete. În ultimele zile ale acestei lupte, de mâinile unui fanatic al Sudului a fost ucis preşedintele Abraham Lincoln. În anul 1865 au fost aprobate trei amendamente la constituţia americană, datorită căror a cetăţenilor de culoare li se atribuiau toate drepturile cetăţeneşti pe întreg teritoriul statului - inclusiv dreptul la vot.

Rezultatul războiului a fost crearea unei puternice legături statale, care a permis apoi Statelor Unite expansiune politică şi uriaşa creştere economică.

În anul 1862 a intrat în actualitate Homestead Act (legea care acorda fiecărui cetăţean dreptul să i se acorde o suprafaţă de pământ din teritoriile nelocuite de la vest - 160 de acri), aceasta a accelerat urbanizarea pe teritoriul de vest al Statelor Unite.

În următoarele decenii după terminarea războiului civil, S. U. A. a devenit cea mai mare putere industrială a lumii. Au fost primite în uniune 17 noi state. S-a dezvoltat reţeaua feroviară; datorită acesteia au fost legate ţărmurile ambelor oceane. În economie au început să fie folosite pe scară largă motoarele cu combustie şi energia electrică. Au luat naştere primele mari corporaţii producătoare de oţel, maşini, nave ş.a.m.d. S-a dezvoltat industria petrolieră, chimică, a bumbacului; de asemenea a crescut extracţia cărbunelui. Datorită dezvoltării rapide au apărut marile averi: John Morgan, John Rockefeller, Andrew Carnegie. Creşterea economică în această perioadă depăşea 10%. Întrebuinţând problemele Marii Britanii în Războiul Burilor, Statele Unite au monopolizat construcţia Canalului Panama (acordul Clayton-Bulwer). Construcţia a început în 1850 şi a fost încheiată în 1914.

Poziţia puternică şi economică a Statelor Unite le-a permis participarea decisivă la Primul Război mondial. Intervenţia SUA în Franţa a permis victoria Antantei. Preşedintele Wilson a avut o mare influenţă asupra pregătiri acordului de pace. Următorii preşedinţi au fost adepţi ai reîntoarcerii către politica izolaţionismului.

Primul deceniu după război a fost perioada de înflorire a Statelor Unite. Deoarece a avut foarte mult de câştigat de pe urma vânzării armamentului, industria americană era în perioada ei de progres. Exportul şi investiţiile străine crescuseră foarte mult, iar dolarul american era valuta de bază a întregului mapamond.

La data de 24 octombrie 1929, dată numită ulterior "joia neagră" a avut loc surparea de la bursa din New York. Aceasta a fost începutul marii crize mondiale. Producţia în S. U. A. a scăzut cu 50 %; în 1932 şomajul era la nivelul de 25 %.

În anii următori preşedintele Franklin Roosevelt a început politica numită Noua Ordine Economică (New Deal). Aceast a constituia o îndepărtare de la ideile liberalismului, băncile au fost supuse controlului guvernului, a fost pus în aplicare un program de lucrări publice, întreprinderile falimentare au fost ajutate cu împrumuturi, au apărut subvenţiile pentru agricultură; a fost introdus primul sistem de asigurări sociale din istorie, săptămâna de lucru a fost stabilită la 40 de ore de muncă, au fost mărite ajutoarele de şomaj, s-a interzis angajare a copiilor, s-a stabilit salariul minim şi au fost legalizate sindicatele. Aceste acţiuni au adus o creştere economică.

În prima perioadă a celui de al Doilea Război Mondial, Statele Unite nu se angajau activ în conflict, ajutau totuşi Marea Britanie şi pe aliaţii acesteia (în 1939 a fost votată lege Lend-Lease Act, care permitea preşedintelui să acorde credite ţărilor prietene şi să vândă armament la preţuri preferenţiale). De abia după 7 decembrie 1941, în urma atacului neaşteptat din partea Imperiului Japoniei asupra bazei din Pearl Harbour din insulele Hawaii şi a declaraţiei de război din partea Germaniei şi Italiei, la două zile după atacul forţelor japoneze S. U. A. a fost forţată să intre în război. Aproximativ 15 milioane de militari din forţele armate S. U. A. care au luat parte în operaţiunile de război precum şi angajamentul financiar a fost decisiv pentru victoria finală. Forţele armate americane au luptat mai ales pe fronturile Asiei şi din oceanul Pacific. Au făcut totul ca imperiul Japoniei să capituleze necondiţionat, după lansarea bombelor atomice asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki (6 şi 9 august 1945). De asemenea, principalul rol l-a avut contraofensiva din Normandia şi forţarea Germaniei naziste să capituleze. Preşedintele Roosevelt a luat parte politic activ l a conferinţele internaţionale de la Casablanca, Washington, Cairo, Teheran, Ialta şi Potsdam. Datorită acestora, S. U. A. a avut o mare influenţă asupra formării noii ordinii internaţionale în Europa de după război şi în Asia, precum şi asupra formării O. N. U.

La sfârşitul războiului Statele Unite erau cea mai mare putere politică şi industrială din lume, iar următorii preşedinţi încercau să menţină această poziţie. În 1947 Statele Unite s-au hotărât să acorde ajutorul său Europei distruse de pe urma războiului (planul Marshall). Totuşi U. R. S. S. şi celelalte state comuniste, nu au primit acest ajutor. Începuse războiul rece.

În anul 1949, din iniţiativa S. U. A., a fost înfiinţată în Europa organizaţia NATO, în 1951 în regiunea Pacificului organizaţia ANZUS, iar în 1954 în Asia de Sud - Est a fost creată S.E.A.T.O. De asemenea, pentru a neutraliza expansiunea comunistă, S. U. A. s-a angajat de două ori în conflicte militare pe teritoriul Asiei, în anul 1950 în Corea, iar în 1964 în Vietnam.

În anul 1952 alegerile au fost câştigate de republicanul Dwight Eisenhover. Acesta conducea o politică de detensionare a relaţiilor cu U. R. S. S. (căreia i-a ajutat mult moartea lui Stalin). Ca o continuare a reformelor a urmat preşedintele John Kennedy (1960 - 1963), în vreme a căruia s-a ajuns la aşa zisă criză cubaneză, legată de iniţiativa americană de a prelua puterea de la Fidel Castro şi ideea sovietică de a instala rachete nucleare pe această insulă.

Preşedintele Kennedy a fost asasinat în 1963 în Dallas iar circumstanţele morţii acestuia, cercetate de comisia Warren, nu sunt clare nici până în zilele noastre.

În anii următorii cresc pretenţiile pentru drepturi ale americanilor de culoare. În 1968 este asasinat pastorul Martin Luther King.

Anii şaizeci sunt prezentaţi în istoria culturii ca perioada a copiilor-flori, simboluri ale acestei perioade devin festivalul de la Woodstock şi vedetele care s-au prezentat la acesta, printre alţii Jimi Hendrix şi Jenis Joplin.

În 1969 preşedinte a fost ales Richard Nixon.

Ani şaptezeci au început cu intervenţia S. U. A. în Laos şi în Cambogia. În 1970 au acordat suportul său politic statului Israel în războiul împotriva ţărilor arabe. Din 1969 S. U. A. a început negocierile cu U. R. S. S. pentru limitarea înarmări cu arme strategice S.A.L.T. În 1972 s-a încheiat războiul din Vietnam şi în 1973 a fost încheiat acordul de pace de la Paris.

Administraţia preşedintelui Nixon a consolidat relaţiile cu U. R. S. S. Şi cu statele Pactului de la Varşovia. Relaţiile cu China s-au îmbunătăţit, iar în anul 1972 preşedintele Nixon a vizitat această ţară. Sfârşitul prezidenţiei lui Nixon a fost afacerea Watergate, atunci pentru prima oară în istoria S. U. A. un preşedinte a fost forţat să demisioneze.

Următorul pas în lupta politică s-a înregistrat sub prezidenţia lui James Carter (1977 - 1981), care a introdus ideea respectării drepturilor omului . Următorul preşedinte - Ronald Reagan a făcut o serie de schimbări în politica internă a S. U. A: a micşorat radical taxele, a cauzat scăderea inflaţiei şi a ratei şomajului, iar în politica externă a susţinut opoziţia anti-comunistă în ţările Europei Estice şi cele din America Latină.

Lui Carter i-a urmat George Bush (vice-preşedinte în guvernul lui Reagan, care s-a remarcat prin organizarea operaţiunii "Furtună în deşert" împotriva dictatorului irakian Saddam Hussein după agresiune acestuia supra Kuweitului) care a dus la semnare a cu U. R. S. S. A acordului de dezarmare S.T.A.R.T. şi la încheierea Acordului Nord American de Comerţ Liber NAFTA.

După George Bush, fotoliul prezidenţial a fost preluat de Bill Clinton, care s-a ocupat în principal de politica internă. Sub prezidenţia acestuia s-a observat creşterea economică, au luat fiinţă peste 20 de milioane de noi locuri de muncă, venitul naţional a crescut cu 15 %, iar surplusul bugetar a ajuns la 1300 de miliarde de dolari. În politica exterioară, preşedintele Clinton a început mai multe iniţiative de pace, printre altele în Palestina, în Bosnia-Herţegovina, în Kosovo şi Irlanda de nord. A susţinut procesul de integrare europeană. Ca o alunecare în timpul prezidenţiei acestuia poate fi considerat scandalul legat de Monika Levinsky din anul 1999, adică "Zippergate".

În ziua de 11 septembrie 2001 S. U. A. au fost ţinta unui atac terorist - avioanele de pasageri pilotate de răpitorii-sinucigaşi membrii Al Kaida au lovit în ambele turnuri Word Trade Center din New York şi în clădirea Pentagonului în Washington. Un alt avion, care probabil trebuia să lovească Casa Albă, a căzut în Pennsylvania.